miercuri, februarie 12, 2025

Lanul de grâu nu este rampă de gunoi! Amenzi pentru cei care aruncă ilegal gunoiul

Știri

Lanul de grâu nu este rampă de gunoi!  Amenzi pentru cei care aruncă ilegal gunoiul și confiscarea mijloacelor de transport.

Primăria Răcari desfășoară permanent acțiuni pentru a preveni și combate încălcarea normelor legale în vigoare, privind aruncarea gunoaielor pe domeniul public, însă sunt foarte mulți cetățeni, certați cu bunul simț.

Marius Caravețeanu, primarul de la Răcari , le transmite public  un avertisment cetățenilor care recurg la astfel de gesturi ,adică sunt certați cu bunul simț , că este hotărât să ia măsuri drastice împotriva celor care aruncă gunoaie ilegal. Stimatul  cetățean,este  somat public să-și îndrepte greșeala  și să ridice ce a aruncat la voia întâmplării, înainte să se ajungă  la măsuri dure.

Deocamdată, primarul Marius Caravețeanu a transmis un avertisment, după ce la marginea unui lan de grâu a descoperit un nou munte de gunoaie,  și nu este prima dată: “ Poate își recunoaște amprenta anvelopei! Indicii: din Ghimpati, autoutilitara, basculează “pe spate”, a schimbat țigla cu tabla! Hai, că e ușor! ”. Abandonarea deșeurilor este interzisă și pedepsită, potrivit Legii 211/2011, principala lege cu privire la gestionarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare.

Mai precis, legea spune că abandonarea deșeurilor se pedepsește cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoanele fizice și de la 20.000 lei la 40.000 lei, pentru persoanele juridice. În plus, cei care aruncă deșeuri ilegal sunt obligați prin lege să curețe zona și să plătească, pe lângă amendă, costurile de eliminare a gunoaielor prin societăți specializate.

Dacă vrem un oraș curat trebuie să luăm atitudine. Dacă cumva credeți că acești indivizi au aruncat acum prima dată gunoiul pe câmp, nu este așa. Dacă cumva credeți că nu vor plăti amenzile, nu este așa. Vor fi amendați  și să știți că amenzile se pot transforma și  în ore de muncă în folosul comunității. Nu mai scapă nicmeni.

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social