joi, februarie 13, 2025

Avertismentul medicilor: Vacanța pentru elevi nu e „de mers încolo şi încoace”, ci „de stat în casă”

Știri

 Avertismentul medicilor. Managerul Spitalului ”Victor Babeş” din Bucureşti, Simin Aysel Florescu, atrage atenția că nu este o perioadă „de mers încolo și încoace”. Evoluția infectarilor cu COVID-19 este îngrijorătoare, locurile din spitale, de la o zi la alta, sunt insuficiente, atât pentru părinți, cât și pentru copii.

Situația este la limită în sistemul sanitar, și în contextul în care populația nu va ține cont de restricții, atunci medicii spun ca va fi nevoie de o carantină națională.

Potrivit ultimul bilanț, de duminică, a fost raportat un nou record de ocupare la ATI – 1.386, aproape toată capacitatea de la nivel național.

„Chiar dacă este vacanţă, nu este vacanţă de mers încolo şi încoace. E o vacanţă de stat în casă cât mai mult, că nu avem încotro, şi de respectat regulile în momentul în care se iese în exterior pentru că altfel nu o să terminăm prea curând.

Din păcate, este un fenomen foarte complex această pandemie şi nu se termină numai dacă cineva dă ordin să se termine sau dacă cineva nu mai are chef de ea. Pur şi simplu trebuie să punem cu toţii umărul, nu avem cum altfel, nu avem cum”, a declarat Simin Florescu, manager interimar al Spitalului ”Victor Babeş” din Bucureşti, duminică, la o televiziune .

Avertismentul medicului  face o referire si la faptul că mai mult de jumătate din  pacienţii COVID-19 s-au  infectat în urma întâlnirilor cu  rude,  cu prieteni în diverse locuri. ” Laşi garda jos, te bucuri să fii cu rudele sau cu prietenii, e un sentiment foarte normal, dar în acest context e suficient unul dintre ei să fie bolnav şi i-a îmbolnăvit pe toţi”, a mai spus Florescu.

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social