NE VOM REVENI VREODATĂ? Aceasta este întrebarea lansată public, de către primarul comunei dâmbovițene Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, în contextul tragediilor care lovesc spitale și al crizei COVID-19.
![](https://www.tvpartener.ro/wp-content/uploads/2019/02/SANDU-GABRIEL-DANUT-PRIMARIA-VOINESTI-483x292.jpg)
Edilul Gabriel Dănuț Sandu și-a exprimat public îngrijoarea față de situația sistemului medical din România care este greu încercat de criza sanitară, de tot mai multe incendii dar și de incompetența guvernanților.
Primarul Gabriel Dănuț Sandu este un om care cunoaște foarte bine sistemul medical din România, timp de 25 de ani, a lucrat într-unul dintre spitalele dâmbovițene care sunt implicate încă de la început în lupta cu COVID-19.
Un lucru foarte interesant a subilinat primarul Gabriel Dănuț Sandu, și anume că anul trecut, când a început pandemia, NIMENI, dintre mai marii țării, nu cerea să se pregătească spitalele: cu centrale de încălzire proprie care să facă față solicitărilor, cu stații de oxigen, vitale pentru tratarea pacienților, cu instalații electrice noi care să poată suporta consumul tot mai mare de energie.
În schimb, s-au achiziționat izolete care de ceva vreme au dispărut, li s-a cerut administrațiilor locale, ca din pământ, din iarbă verde, cu orice preț, cu orice efort, fără susținere de la Guvern, să monteze dozatoare cu dezinfectant la fiecare scară de bloc, la fiecare instituție publică, să dezinfecteze străzile, domeniul public al localităților.
Primarii nu au stat pe gânduri și pentru aș proteja comunitățile, au făcut tot ce le-a stat în putere și au pus în aplicare deciziile Guvernului, însă toate acestea au însemnat cheltuieli imense care au golit bugetele locale și ca drept răsplată, suntem la sfârșitul lunii ianuarie 2021, și nu avem încă un buget de stat conturat ca să nu mai vorbim, acesta să fi fost deja aprobat.
Declarația primarului comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu:
“ Anul trecut prin luna aprilie toată lumea vorbea de izolete. Le vedeam tot timpul la televizor erau foarte scumpe și parcă transportam leproși .
Ulterior a trebuit să montăm dozatoare la fiecare scară de bloc, la fiecare instituție publică, să dezinfectăm străzi ,magazine, domeniul public al localităților, toate aceste ducând implicit la cheltuieli imense fără rezultate.
Nimeni nu cerea să pregătim bruma de spitale pe care le avem cu centrale de încăzire proprie cu stații de oxigen cu instalații electrice noi, care să poată suporta consumul tot mai mare de energie.
Așa am început lupta cu coronavirus. În linia, întai tot personalul medical foarte bine pregătit dar fără infastructura necesară. Rezultatul dezastruos.
Incendii în 6 spitale cu pierderi de vieți omenești .Acum cerem demisii peste tot .Rezolvăm ceva ?Nu, cu siguranță, nu .Parcă un blestem s-a abatut peste acest popor!Nimeni nu dorește să-și asume răspunderea, să facă tot ceea ce trebuie. Vorbim de contruirea spitalelor noi.
Nimic concret, și cum dracu să construim altele când, noi nu putem moderniza infrastructura celor pe care încă le mai avem dacă doamne ferste, nu vor lua foc ?Cumpărăm aparatură de miliarde de euro avem specialiști dar nu avem circuitele obligatorii și necesare.Vai mama noastră!NE VOM REVENI VREODATĂ?”