Aviz edililor dâmboviţenilor care au contracte cu firmele abonate la banul public privind efectuarea lucrărilor de asfaltare, pietruire sau chiar servicii de catering.
Patru contracte încheiate între CJ Dâmboviţa şi trei societăţi comerciale, ce vizează proiecte importante de la nivelul judeţului Dâmboviţa, fac obiectul unui dosar penal înregistrat la Secţia de Combatere a Corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, structura centrală. Este vorba despre contracte ce vizează lucrări de proiectare şi asfaltare a unor drumuri de prin sudul şi nordul judeţului. Sudul judeţului nu este o noutate, acolo este raiul băieţilor destepţi. Valoarea totală a trei dintre aceste contracte se ridică la suma de 12,3 milioane RON.
![](https://www.tvpartener.ro/wp-content/uploads/2020/01/cercetare-dna-la-cj-dambvoita...jpg)
Pe data de 17 decembrie 2019, CJ Dâmboviţa a primit o adresă de la Direcţia Naţională Anticorupţie, structura centrală prin care anchetatorii solicitau conducerii CJ Dâmboviţa să le pună la dispoziţie cele patru contracte dar şi documentaţia aferentă acestora, în copie, conformă cu documentaţia orginală. Anchetatorii au precizat clar şi răspicat în solicitare că actele le sunt necesare în interesul cercetărilor ce se efectuează în dosarul penal înregistrat în anul 2019 la Secţia de Combatere a Corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, structura centrală.
Contractele care fac obiectul cercetărilor au fost încheiate în perioada: 24.07.2017, 6.11.2017, 5.12.2018 şi 28.06.2019. Din informațiile pe care le deținem, deja au fost audiate câteva persoane in acest dosar. Cel mai probabil urmează și greii.
Dacă ne uităm bine, contracte au fost încheiate în prima perioadă a tandemului Alin Manole- Alexandru Oprea dar şi în cea de-a doua perioadă a tandemului Alin Manole- Alexandru Oprea, chiar prin lunile de vară când vă prezentam reportajele cu băieţii deştepţi care fac bani din piatră seacă. La acel moment am primit un drept la replică de la conducerea CJ Dâmboviţa, cu afirmaţii tendenţioase la adresa muncii noastre jurnalistice. Acum suntem curioşi să vedem ce drept la replică dă conducerea CJ Dâmboviţa, anchetatorilor.
Trei dintre contracte sunt încheiate cu o societate comercială ce are sediul în oraşul Piteşti, judeţul Argeş şi este abonată la banul public din Dâmboviţa. Este una dintre societăţile care nu prea s-a ţinut de treabă în unele proiecte.
Pe lângă cele trei contracte care fac obiectul cercetărilor demarate de DNA, firma respectivă mai are şi alte contracte. Un exemplu vi l-am prezentat chiar noi în vara anului 2019, drumul blestemat, cu nume predestinat-Iuda, DJ 712A Râu Alb – Runcu concret, porţiunea Iuda până în Vârful lui Boagher-aproximativ 3 km, care ar fi trebuit să fie asfaltat.