Articole de îmbrăcăminte,încălţăminte şi chiar jucării în valoare de 2 miliarde lei vechi şi fără acte de provenienţă au fost confiscate de poliţişti de la un magazin chinezesc din municipiul Târgovişte situat în incinta Complexului Mondial . Se pare că marţi poliţiştii din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor au luat la bani marunţi respectivul magazin chinezesc . Întreaga cantitate de marfă a fost confiscată :”La data de 13 mai ,poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor au desfăşurat pe raza municipiului Târgovişte o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale.În urma controlului efectuat la o societate comercială, poliţiştii au descoperit bunuri (articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi menaj) expuse în vederea comercializării pentru care agentul economic nu deţinea documente justificative de provenienţă”a afirmat inspector Alexandra Niculae,purtător de cuvânt IPJ DâmboviţaPe numele administratorului, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.
Marfă de 2 miliarde lei vechi, confiscată de la un magazin chinezesc din Târgovişte
- Advertisement -