Vremea va fi caniculară, de sâmbătă ,4 august ,până luni, 6 august în sudul şi sud-estul ţării, unde se vor înregistra temperature de 35 – 38 de grade şi pe arii restrânse, chiar 39 de grade”. Codul galben de caniculă a fost emis pentru Bucureşti şi judeţele Dâmboviţa, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor.Duminică şi luni valul de căldură va cuprinde şi regiunile vestice. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic, la început în zonele de câmpie, apoi şi în cele de deal şi de podiş.Valul de căldură va persista şi în prima parte a săptămânii viitoare, iar Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj în cursul dimineţii zilei de luni, 06 august 2012.
news
- Administrația locală de la Mănești a obținut finanțare de 4.000.000 Euro pentru extindere rețea de apă și canalizare
- Prăpăd pe Valea Dâmboviței: Grindina a bătut cu putere. VIDEO
- Niculești, un exemplu de dezvoltare comunitară prin investiții strategice
- Primăria Cornești implementează investiții importante pentru comunitate, unele în parteneriat cu CJ Dâmbovița
- Noi performanțe ale sportivilor români la Campionatul European de Culturism și Fitness
- Învierea Domnului la Catedrala din Târgoviște
- Tradiția se păstrează la Gura Foii: Concursul Ciocnitului ouălelor!
- Cum sa alegi o alternativa de inchirieri auto pentru concediu